Viziunea noastră

Sufrageria Arădeană este un loc-concept născut din conjugarea a două stări de fapt care ne-au determinat să inițiem acest proiect. Pe de o parte este  vorba despre faptul că am resimțit o nevoie latentă a comunității arădene de găsire a unor zone de interacțiune care să aibă în prim-plan spiritul urban, civilitatea și dialogul despre și în respectul valorilor urbanității pe care Aradul le generează, atât în istorie, cât și în modernitate. Pe de altă parte, este vorba de dorința noastră, ca inițiatori ai acestui proiect, de a ieși din zona abordărilor teoretice și de a face lucruri concrete, în care să se regăsească toate elementele de valoare urbană pe care le susținem.

Dacă inițial am pornit seratele noastre tematice, cu invitarea unor personalități arădene (sau aflate în contact cu Aradul), perioada de pauză generată de pandemie ne-a adus și mai clar în vedere faptul că aria activităților Sufrageriei trebuie să se extindă mult în afara seratelor săptămânale. Pentru aceasta am găsit și inițiat o formulă nouă, care presupune o activitate mai intensă la nivelul Asociației Sufrageria Arădeană. Astfel, Clubul de business și socializare Sufrageria Arădeană este o consecință a demersurilor pe care le facem pentru a oferi comunității noastre (a celei de afaceri, culturale, educaționale etc) nu doar un spațiu virtual, ci unul care în mod efectiv este deschis și pliat pe nevoile de interacțiune ale acestor categorii.

Conceptul clubului nostru

Termenul de SUFRAGERIE folosit în denumirea proiectului nostru de interacțiune socială, nu e unul întâmplător. Iar asta pentru că, o accepțiune ”operativă” a ternenului ar fi aceea de ”spațiul dintr-o locuință în care familia, prietenii și invitații se reunesc, cu predilecție seara, pentru a lua masa și a-și povesti întâmplările și învățămintelede peste zi”. Așadar, Sufrageria este acel loc magic în care se produce cea mai plăcută comuniune a spațiului urban.

Am pornit de la o constatare simplă, care devine în ultimii ani din ce în ce mai prezentă în conștiința locuitorilor de orașe : ultimul deceniu a însemnat o decădere fără precedent a capacității noastre de a comunica deschis, în medii organizate sau nu, fie că e vorba de zona administrativă, civică sau politică – asta ca să mă refer doar la cele mai vizibile. Stăm prea mult pe net, pe tel și pe alte interfețe, veți zice unii. În mod cert e și asta. Una dintre cauzele principale ale regresului nostru ca spațiu urban, a fost consecința frânării, a dezabilitării capacitații și dorinței de comunicare directă și deschisă. Alaturi de un grup de oameni inimoși și încredințati de cultura dialogului, de însușirile lui persuasive și chiar curative, am pornit așadar acest proiect care vrea să readucă în atenția locuitorului urbei valențele comunicării deschise, față-în-față, într-un mediu prietenos și cu multe alte rosturi, sintetizate toate în MISIUNEA pe carte am asumat-o.

Te așteptăm și pe tine

În fiecare miercuri, pune-ţi nişte haine comode, ia toata energia bună cu tine şi haide la Sufragerie să te laşi ,,îmbătat" de multă voie bună, informaţii preţioase despre totul din jurul tău, şi încarcă-te cu energia pozitivă pe care oamenii de acolo o transmit. Mai mult decât atât, promitem că nu te lăsăm să pleci fără gândul de a ne mai revedea.

Unde ne găsești